Club 27

Nici 48 de ore nu au trecut de când beam bere, noaptea târziu, şi vorbeam cu Vince despre muzică. Aia bună. Discuţia a dus inevitabil către Kurt Cobain şi de acolo mai departe înspre „Club 27”. Am început să enumerăm numele grele de acolo şi, la un moment dat, nu ştiu de ce am zis „Amy Winehouse! Câţi ani are?„. Vince mi-a retezat-o scurt: „Nu contează. Cântă bine, da, e excepţională, dar oricum nu-i depăşeşte p-ăia…„. Am aprobat şi am schimbat subiectul.

Continuă să citești Club 27

13 minute şi 4 secunde

Foarte probabil nu ai auzit de el. Este un pianist de jazz, fiind considerat de mulţi drept cel mai bun jazzman român şi unul dintre cei mai originali ai Europei. Stilul său este unic, acesta rătăcind temele folclorice româneşti şi compoziţiile autorilor de la noi din ţară printre acordurile de jazz pur, nefiltrat.

Continuă să citești 13 minute şi 4 secunde

Plum Brandy Blues

„Nightlosers”. Un nume simplu. Este suficient să-l pronunţi în faţa mea pentru a mă cuceri definitiv şi irevocabil. Prima dată i-am ascultat la televizor pe când aveam opt sau nouă ani. De atunci „Dragostea-i ca şi o râie” a devenit una dintre melodiile care m-au măcinat încet dar sigur. Ştiam câte ceva despre ei, dar vag şi nu suficient. Taică-miu îmi tot zicea de ei, dar erau de negăsit, inclusiv pe internet. I-am descoperit prin 2004-2005 într-un magazin de muzică online. Le-am cumpărat albumul de mai sus pe loc.

Continuă să citești Plum Brandy Blues

Mâncărimi

Mi se întâmplă destul de des să mă mănânce. Nu am nicio jenă cu asta. Este ceva normal şi firesc. Totuşi nu mă scarpin. Aştept cu speranţa că poate, poate pică ceva. Ştiu că şi pe tine te mănâncă. E la fel de firesc. Tu de ce te ruşinezi? Nu eşti tot om? Nici nu contează că eşti băiat sau fată. „A te mânca” ţine de natura ta. Şi totuşi nu te scarpini. De ce nu te scarpini? Din nou aceaşi poveste: te rogi, îţi faci cruci că poate, poate pică ceva. 

Continuă să citești Mâncărimi