Cei 89 ai bunicului

Pe stradă este tămbălău mare. Copii de toate vârstele aleargă, ţipă, cântă şi dansează. Din când în când, doi dintre ei îşi asumă rolul de lider şi dau tonul la cântece şi scandări, care străbat dintr-un glas întreg Pământul. Lumea îi admiră şi îi blamează deopotrivă. Lor puţin le pasă. Mai în faţă, pe strada care merge paralel cu calea ferată, un bătrân cu ochi mici şi umezi îi aşteaptă în poartă. Chipul îi este de om bun, încercat de toate prin câte-a trecut de-a lungul vieţii. Zâmbeşte larg pe sub barba deasă şi albă. Copiii îl aclamă de departe şi o rup la fugă înspre el cu braţele largi deschise, râzând în hohote. Bătrânul îşi propteşte bastonul în poartă şi se lasă înghiţit de îmbrăţişările şi urările nepoţilor lui.

Continuă să citești Cei 89 ai bunicului