Regii mucilor

 Să vorbim despre muci. Despre mucii copilandrilor de la 12-13 ani în sus, de fapt. Sau despre majoritatea adolescenţilor din ziua de azi. Tot muci şi ăia. Nu de alta, dar am observat că la ei mucii nu-şi mai au locul în nas, ca la tot omul. Nu. Ei stau tot timpul cu ei în gură şi, săracii, nici nu apucă s-o deschidă să respire nişte aer proaspăt, că hop! curge mucu’. Destul de stânjenitor pentru cei din jur, dar nu şi pentru ei. Lor le face plăcere şi chiar se mândresc cu ditai mucu’ verde, suculent şi mişcător. Ba chiar se ceartă între ei şi fac competiţii, fiecare râvnind la titulatura de rege al mucilor si primind coroniţă din muci uscaţi, adunaţi de la toţi participanţii. Asta da onoare!

Continuă să citești Regii mucilor

Qeen

Am fost educat în spiritul bunului gust şi, implicit, al muzicii bune. Prima „întâlnire” cu muzica adevărată am avut-o pe Wembley, în anul 1986. Cântau ăia cu „dă şampions” şi cu „melodia aia din reclama la bere„. Brian, John, Roger şi Freddie se numeau şi formau trupa Queen. Mă gândeam că trebuie să fie vreo şmecherie cu ei şi mi-am propus să văd tot concertul. Bineînţeles că a fost dragoste la prima vedere şi că toată percepţia mea asupra muzicii avea să se schimbe radical. Nu se putea altfel, era ilogic. A urmat o perioadă incredibilă în care am ascultat/văzut/citit tot ce se putea despre cei patru. Era cât se poate de clar că devenisem obsedat. Mă regăseam în tot şi toate câte puneau pe scenă şi pe album. Şi acum, la ani de atunci, când le aud melodiile/vocile/acordurile, încă se face pielea ca de găină pe mine.

Continuă să citești Qeen