CategoriesJurnal

Secretul lor, problema noastră

Există o observație pe care o au toți cei care au început să meargă în străinătate de puțin timp: ”Lumea e relaxată acolo, merge fără grijă pe stradă, zâmbește”, sau ”Am văzut două pensionare la o terasă bând bere”. Bineînțeles, urmate negreșit de ”aici n-o să vezi niciodată așa ceva”. Cam așa gândesc și provincialii, mai cu seamă cei care trăiesc în orașe foarte mici, despre lumea din București: ”N-au nicio treabă. Se îmbracă cum le vine, se poartă cum vor, nu-i interesează nimic”. Ori felul în care gândim noi, muntenii, despre clujeni și ardeleni: ”Fac treaba în ritmul lor, domol, nu se agită, nu îi preocupă”.

Ne interesează dezinteresul altora. Parcă am vrea și noi să fim ca ei, dar, hei, noi suntem ocupați, avem probleme, gândim, analizăm, suntem responsabili. Dacă n-am fi așa măcar noi, ce s-ar alege de lumea și de țara asta?

Cred că secretul constă mai degrabă în ceea ce faci în timpul liber decât în pasiunea cu care muncești peste program, în fluturașul de salariu sau în relația cu banca. Relaxează-te, ascultă muzică, citește mult, uită-te la filme și mergi pe stadion. Plimbă-te, joacă-te cu câinele, renunță la televizorul și Facebook-ul zilnic. Fă lucrurile în ritmul tău, poartă ce îți place, bea un vin, nu apleca urechea la ce spune lumea. Și fii fericit.

CategoriesJurnal

Capcana de care noi nu știm

mă gândeam că

Nu am mai văzut un film de multă vreme. Ceva mi-a știrbit din curiozitate, din răbdare, din entuziasm. A dispărut plăcerea scotocirii IMDb-ului și a vizionării nominalizatelor de la Oscar. Este o stare pe care nu o pot explica neapărat, mai ales că am traversat o perioadă, nu foarte demult, când am reușit să prind gustul absolut al producțiilor europene, sud-americane și tot așa. Am descoperit adevărate capodopere ascunse prin cotloanele din Copenhaga, la înălțimile amețitoare din Chile sau chiar pe aici, pe lângă casă. Au fost lucruri care m-au ajutat să elimin zahărul hollywoodian pe care nu îl mai suportam în cantități mari și să îmi aleg de la americani doar acele câteva momente cu adevărat bune dintr-un an. Totuși, undeva a intervenit ruptura.

dar

Mi-am dat seama că la fel mi se întâmplă cu muzica, cu teatrul, cu mersul la concerte și cu orice îmi umple timpul, în general. Nu mai sunt atras să ascult un album cap-coadă și să îl rumeg, din moment ce Spotify îmi oferă totul și îmi face niște recomandări de playlist-uri pe care le ador. La teatru nu am mai mers de ani, la concerte merg foarte rar, tot pentru că oferta este atât de mare, totul este atât de aproape și de comod, încât spun că voi putea face asta oricând îmi doresc, deci nu e nevoie să mă deplasez fix azi dacă eu simt că mai bine aș rămâne în casă să citesc un meci pe Digi. Și apropo de asta, sunt atât de multe meciuri la televizor, încât mă uit (aproape) doar la Borussia mea. Restul sunt acolo, e ok, dacă vreau, mă uit. Dar dacă nu aș avea posibilitatea asta, m-aș simți prost să știu că se joacă atâtea meciuri tari într-o seară și mie îmi sunt interzise.

în plus

Pasiunea mea este scrisul. Mă simt cel mai bine cu tastatura în față, gata să mă arunc cu toată greutatea peste niște idei. Am blogul ăsta, am încă două proiecte pe care le voi lansa curând, la serviciu scriu și tot așa. Însă, cu excepția job-ului, scrisul pentru mine a fost problematic în ultima vreme. În sensul că, da, am un blog și alte câteva locuri unde pot scrie, așa că „în momentul în care voi fi inspirat, voi scrie”. Doar că nu am făcut asta niciodată. Totuși, am avut o perioadă când am primit teme săptămânale, iar duminica trebuia să public. Totul a curs mult mai firesc în acest fel. Acel deadline impus m-a scos din comoditate o vreme.

Iar teoria asta mi se aplică în toate aspectele vieții. „Vreau să slăbesc? Păi am I.O.R. la doi pași, World Class e la 10 minute, totul ok”. De câte ori am ieșit? De prea puține. „Concediu sau ieșit două zile până la Brașov ori în Vamă? Ce poate fi mai ușor de-atât? Oricând vreau, hap, am zbughit-o un weekend”. Ha ha. La dracu, am prieteni buni și vechi fix aici lângă mine, în Titan-Dristor-Grigorescu. Oameni cu care nu m-am văzut de mult timp. Dar, na, sunt aici, la 10 minute: „Putem ieși la un vin oricând ni se scoală nouă cheful”. Ați prins ideea.

așa că

Plecând de la toate stările de mai sus, am încercat să mă gândesc la ce le-ar putea determina. Și am ajuns să mă întreb: De ce nu mai fac nimic din tot ce mi-aș dori? De ce am devenit atât de comod când pot face atât de multe? Ce a stins scânteia?

și mi-am dat seama de un lucru

Suntem sabotați de comoditate și de toate nelimitările primite. Ne atrage al dracu de mult ideea asta a consumului fără bariere: all inclusive, all you can eat, net nelimitat, minute incluse, zeci de mii de filme și seriale, sute de show-uri, 35 de milioane de albume, săli de sport, parcuri, baruri, teatre, restaurante, totul la dispoziția noastră, la distanță de doar un click sau doi pași. La o adică, dacă ne propunem, dăm 3 click-uri și vedem ce program vrem, când vrem. Comandăm ce mâncare vrem, unde vrem, când vrem. Ascultăm orice album dorim, la o secundă de la data lansării, mergem în vacanță unde vrem, când vrem, unde halim nelimitat și bem neîntrerupt la cazarea pe care tot noi am ales-o de pe Booking, dintre alte 1000 de variante. Vorbim la telefon infinit și ne uităm pe YouTube și Netflix în sufragerie, în dormitor, la baie, pe drum, în metrou sau la birou. Totul este la dispoziția noastră aici și acum. Dar numai dacă vrem.

Iar asta e capcana. Având totul, nu ne mai preocupă de fapt nimic. Dispar curiozitatea și dorința de a descoperi. Se stinge flacăra și intervine comoditatea, letargia, starea de repaus: „Am tot ce îmi doresc, pot să le văd/ascult/consum oricând”. În fapt, nu o facem aproape niciodată. Numai că simplul gând că oricând ne stă la dispoziție orice ne dorim ne face să ne simțim bine și în siguranță. Altfel, ne încearcă un sentiment de jenă și inferioritate socială față de ceilalți, care le au pe toate.

Și nu, ceea ce am enumerat mai sus nu reprezintă niciun lux. Orice om cu venituri medii sau chiar mai mici dispune acum de toate nelimitările pământului despre care am vorbit aici. YouTube, abonamentul mobil nelimitat și bătutul shaormei la ușă ar trebui incluse la baza piramidei lui Maslow.

CategoriesJurnal

Suvenir din Călărași

Motto:
– Uite ce de câini acolo pe câmp, mamă!
– E mulți și răi, mamă.

Mă trezesc la ora 6, cum fac în fiecare dimineață. Dau pe gât cafeaua, mă spăl, mă îmbrac cu hainele alea bune și chem un Uber. Îl prind repede și foarte aproape de blocul unde stau, dar, când să ies din casă, șoferul anulează cursa. Al doilea îmi acceptă comanda aproape instantaneu, se află tot prin zonă și el, dar haț!, o cancelează imediat. Nu știu ce se întâmplă cu șoferii Uber de la o vreme, dar anulează tot ce prind. Parcă sunt la concurs. În fine, pe cuvânt că al cincilea șofer mi-a acceptat cursa și a și venit. Dar ziua nu a început tocmai bine, oricum. Citește articolul

CategoriesJurnal

Lumea bună și aerele de Mondiale

Ah, ce-mi place lumea bună! Aia frumoasă, inteligentă, spălată, educată, bogată, rafinată, isteață, creativă, muncitoare, productivă. Acea lume imaculată, de-un verb aprig și ascuțit, care taxează pe Facebook precum un Robin Hood urban nedreptățile și greșelile la efectele cărora noi, muritorii de rând, suntem supuși. Sau ce ne învață care sunt alegerile bune în viață, ce înseamnă frumusețea și corectitudinea, offside-ul și hențul. Citește articolul

CategoriesJurnal

Cum încerc să îmi iau Facebook-ul înapoi

Sunt într-o relație foarte complicată cu această rețea socială, care mi-a oferit enorm la început, dar care pe parcurs s-a transformat într-un lucru extrem de dăunător pentru mine: nu numai că ajunsesem să nu fac nimic altceva în afară să scrolez newsfeed-ul și grupurile de discuții, dar 90% din conținutul pe care îl citeam era format din certuri, răutăți, ironii, fake news, ură, jigniri. Și m-am mutat pe Twitter și Instagram. Din ianuarie până în mai am avut două postări pe Facebook, rețea pe care am intrat rar. Citește articolul

CategoriesJurnal

Prima mea experiență cigkoftexuală

Sunt un tip încăpățânat, pe alocuri ursuz, și nu mă las ușor convins să încerc lucruri noi. Mă afund în bula mea confortabilă și mi-e bine: ”nu, mersi”. Asta trădează și o anumită doză de prostie, știu. Citește articolul

CategoriesJurnal

Dar-ar dracii-n Mega

Ok, nu doar în Mega. Dar cum „a merge la Mega” înseamnă practic a merge la orice magazin/butic de cartier, iată. Bucureșteanul are o obsesie ancestrală cu mersul la magazin pentru firimiturile de fiecare zi, de la țigări, bere și chipsuri, până la mango, conserve de anșoa sau prosecco. Nu există mai mult de câteva ore în viața unui om modern și permanent grăbit în care acesta să nu ajungă la „Mega”, iar în vârtejul ăsta mă aflu și eu. Citește articolul

CategoriesJurnal

Plăcinta cu brânză și stafide

Iunie 2017, o zi oarecare. Sunt hotărât să fac o tură de IOR pentru a mai scăpa de niște calorii. Mă echipez și ies pe ușă. În timp ce încui, simt în stânga o privire care mă urmărește atent. Citește articolul