CategoriesJurnal

Regii mucilor

 Să vorbim despre muci. Despre mucii copilandrilor de la 12-13 ani în sus, de fapt. Sau despre majoritatea adolescenţilor din ziua de azi. Tot muci şi ăia. Nu de alta, dar am observat că la ei mucii nu-şi mai au locul în nas, ca la tot omul. Nu. Ei stau tot timpul cu ei în gură şi, săracii, nici nu apucă s-o deschidă să respire nişte aer proaspăt, că hop! curge mucu’. Destul de stânjenitor pentru cei din jur, dar nu şi pentru ei. Lor le face plăcere şi chiar se mândresc cu ditai mucu’ verde, suculent şi mişcător. Ba chiar se ceartă între ei şi fac competiţii, fiecare râvnind la titulatura de rege al mucilor si primind coroniţă din muci uscaţi, adunaţi de la toţi participanţii. Asta da onoare!

Citește articolul

CategoriesJurnal

Obiceiuri de neam prost (fără cratimă)

Evoluţie. Un cuvânt atât de frumos, dar atât de departe de noi… Românul este inventiv şi extrem de naiv când vine vorba de orice, dar cu precădere în momentul aducerii în discuţie a religiei şi spiritualităţii. Aici se rupe firul pentru omul de rând, de la ţară sau oraş, care nu ştie prea multe, dar în schimb îţi poate etala timp de 9 ore, fără oprire, cunoştinţele sale despre religie, Dumnezeu, credinţă, biserică. Măcar de-ar fi fost atât de simplu, dar nu este, bineînţeles. La noi în ţară nu mai există de mult acea graniţă care desparte religia de obiceiuri şi tradiţii, ele fiind amestecate în tot şi toate, fără a mai ştii ce, cum se încadrează şi unde.

Citește articolul