Skip to content

Cum am ajuns la Delia, via Guthrie Govan

Nu este nici cea mai mică urmă de ironie sau păcăleală în titlu, după cum probabil ați crede. Delia Matache este singurul artist mainstream din România pe care îl apreciez foarte mult, iar prima dată când mi-am pus întrebări cu privire la capacitățile ei a fost când îl așteptam pe scenă pe genialul nepieptănat Guthrie.

„Vai, dar cum!? Că Floyd, că Wilson, că Yes, Crimson, progresiv, blues și jazz… Nu se poate!”

Ba se poate, și sunt perfect împăcat și fericit cu asta. Mă enervează snobii și încuiații care ascultă muzica numai în bășini, încruntați și cu mâinile împreunate.

Revenind la Delia, pe cuvânt că fata asta mă lasă cu gura căscată de câțiva ani cu produsul pe care reușește să îl vândă cu atâta succes. De la muzică, la imagine, la concept, discurs și ce se mai poate. Iar când spun produs, cuvânt ce demaschează mai degrabă plasticul și comercialul, simt cumva că fac o nedreptate, pentru că blonda asta e cu adevărat autentică în tot ceea ce face. Așa e ea: talentată, nebună, frumoasă, păcătoasă, colorată, sinceră, glumeață, vulgară, veselă și plângăcioasă. Iar sinceritatea asta se aude, se vede și se simte în (aproape) tot ceea ce lansează. Aproape, pentru că nu îmi place ce a lansat înainte de 2014-2015 și parcă nici cu Acadelele nu prea rezonez. În schimb, evident că nu pot să rămân indiferent la interviul ăsta sau la balamuceala asta ezoterică pe care a făcut-o cu Mes Quins.

Singura dată când am văzut-o pe viu a fost la un concert, dar nu al ei. Într-o seară cu mult frig de decembrie a anului 2015, în cortul de la Arenele Romane, am dat nas în nas cu Delia înainte să urce pe scenă Guthrie Govan,  Marco Minnemann și Bryan Beller, adică The Aristocrats, un trio progresiv cu mare trecere la nerzi și muzicieni de grele. M-a surprins foarte plăcut să o văd în public lângă alde Pahonțu și Barbera, dar nici prin cap nu mi-a trecut că voi ajunge să o apreciez pentru mult mai mult de atât.

În fine. Sunt conștient că unii oameni care mă apreciază cumva, vor fi dezamăgiți dacă vor citi rândurile astea. Dar adevărul este unul singur: o îndrăgesc atât de mult, încât i-am găsit loc în playlistul „Pure Joy” pe care mi l-am creat pe Spotify, unde am aruncat de la ABBA, la Mika, la Robbie Williams și tot felul de alte zaharuri muzicale care, din când în când, mă umplu de bucurie și energie. Iubesc dulciurile, ce să fac?

sursa foto

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.