Skip to content

Vlad Pîrvu Posts

Regii mucilor

 Să vorbim despre muci. Despre mucii copilandrilor de la 12-13 ani în sus, de fapt. Sau despre majoritatea adolescenţilor din ziua de azi. Tot muci şi ăia. Nu de alta, dar am observat că la ei mucii nu-şi mai au locul în nas, ca la tot omul. Nu. Ei stau tot timpul cu ei în gură şi, săracii, nici nu apucă s-o deschidă să respire nişte aer proaspăt, că hop! curge mucu’. Destul de stânjenitor pentru cei din jur, dar nu şi pentru ei. Lor le face plăcere şi chiar se mândresc cu ditai mucu’ verde, suculent şi mişcător. Ba chiar se ceartă între ei şi fac competiţii, fiecare râvnind la titulatura de rege al mucilor si primind coroniţă din muci uscaţi, adunaţi de la toţi participanţii. Asta da onoare!
Comentariile sunt închise

Qeen

Am fost educat în spiritul bunului gust şi, implicit, al muzicii bune. Prima „întâlnire” cu muzica adevărată am avut-o pe Wembley, în anul 1986. Cântau ăia cu „dă şampions” şi cu „melodia aia din reclama la bere„. Brian, John, Roger şi Freddie se numeau şi formau trupa Queen. Mă gândeam că trebuie să fie vreo şmecherie cu ei şi mi-am propus să văd tot concertul. Bineînţeles că a fost dragoste la prima vedere şi că toată percepţia mea asupra muzicii avea să se schimbe radical. Nu se putea altfel, era ilogic. A urmat o perioadă incredibilă în care am ascultat/văzut/citit tot ce se putea despre cei patru. Era cât se poate de clar că devenisem obsedat. Mă regăseam în tot şi toate câte puneau pe scenă şi pe album. Şi acum, la ani de atunci, când le aud melodiile/vocile/acordurile, încă se face pielea ca de găină pe mine.
Comentariile sunt închise

Cei 89 ai bunicului

Pe stradă este tămbălău mare. Copii de toate vârstele aleargă, ţipă, cântă şi dansează. Din când în când, doi dintre ei îşi asumă rolul de lider şi dau tonul la cântece şi scandări, care străbat dintr-un glas întreg Pământul. Lumea îi admiră şi îi blamează deopotrivă. Lor puţin le pasă. Mai în faţă, pe strada care merge paralel cu calea ferată, un bătrân cu ochi mici şi umezi îi aşteaptă în poartă. Chipul îi este de om bun, încercat de toate prin câte-a trecut de-a lungul vieţii. Zâmbeşte larg pe sub barba deasă şi albă. Copiii îl aclamă de departe şi o rup la fugă înspre el cu braţele largi deschise, râzând în hohote. Bătrânul îşi propteşte bastonul în poartă şi se lasă înghiţit de îmbrăţişările şi urările nepoţilor lui.
Comentariile sunt închise

Este frumos la teatru

Este frumos la teatru. Întâlneşti lume bună, vorbeşti lucruri interesante, eşti văzut într-un loc foarte drăguţ, au scaune confortabile, e cald în sală şi au net wireless. Ba chiar îţi poţi lua şi-o pungă de floricele sau o sticlă de suc şi poţi fi văzut holbându-te la standul cu materiale şi cărţi din foaier.
Comentariile sunt închise

Statul la coadă – înţelesuri pentru noi

Străbunii noştri stăteau la coadă. I-au urmat bunicii şi părinţii noştri. Noi, de asemenea, adorăm să stăm la coadă. Ne place cum miroase, sigur. Iubim aerul închis, îmbâxit şi plin de substanţă al cozilor. Aşteptăm siguri pe noi şi calmi ca ceva-ul să iasă la iveală. Să se arate, să spună ori să ceară ceva, sau măcar să ne invite înăuntru. Dar nimic. Noi stăm la coadă toată viaţa şi adulmecăm. Facem scenarii cu ceea ce ar putea fi dincolo, ne imaginăm, visăm, dar niciodată nu îndrăznim să intrăm până la capăt ci, în cel mai bun caz, tragem cu ochiul cât se vede sau băgăm nasul 2-3 centimetri. Atât.
Comentariile sunt închise