Prog 2016

De mult nu am mai făcut exerciţiul de a asculta atâta progresiv nou. De fapt nu l-am făcut niciodată până anul ăsta, de ce să mint. Până de curând am preferat să merg la sigur, să descopăr ce s-a făcut şi a avut succes. Iar acum m-am apucat mai mult din întâmplare, recunosc, pentru că nu ştiam ce să mai ascult pe drumul de la birou spre casă, pe care îl fac aproape întotdeauna pe jos, preţ de vreo 9 kilometri. Şi aşa mi-am dat seama ce înseamnă să asculţi. Să asculţi şi să uiţi de tine şi de drumul pe care îl faci. Să uiţi de tot vreo 100-120 de minute. Şi să ajungi acasă şi să reasculţi acelaşi album o dată sau de două ori şi câteodată zile în şir, până îţi dai seama ce e cu el.

Continuă să citești Prog 2016

The Astonishing de la Dream Theater e de porc

Dream Theater, tati. Trupă de progresiv cu greutate, inventatorii prog-metalului, cică. Le respect muzica, dar nu mă pot lipi de ea, indiferent ce aș face. Și de câte ori n-am încercat… În fine. Cert este că de aproximativ două săptămâni m-am lovit peste tot de interjecții și exclamații care mai de care mai uzi și mai băloase despre cât de „uau” este noul lor album, abia lansat. Bă, dar peste tot. Muzicieni, oameni de radio, ziariști, pensionari, studenți, toți într-un cor de virgine de 16 ani care se udă când îl văd pe Tudor Chirilă la televizor.

Continuă să citești The Astonishing de la Dream Theater e de porc

Eternal Return, sau cum urăsc să fiu luat de prost

Nu mă simt bine atunci când cineva vine și îmi vorbește superior, cu bășina-n gât, de parcă se abține să nu mâzgălească cu rama ochelarilor în flegma pe care mi-a lipit-o în prealabil pe frunte. Dacă sunt sau nu prost este irelevant. Relevantă este atitudinea scârboasă care mi se servește fără să am dreptul la apărare.

Continuă să citești Eternal Return, sau cum urăsc să fiu luat de prost

Cum ne-a vândut Andre Rieu shaorma la 900 de lei

Cum a reușit Andre Rieu să ne vândă shaorma cu de toate la 900 de lei, în 10 pași:

1. ”În orchestra mea sunt peste zece naţionalităţi, eu sunt din Olanda. Şi unde am venit cu toţii în seara aceasta? Exact în centrul universului. Cel mai bun public din lume”, moment în care gigeilor și cucoanelor li s-a sculat patriotismul.

Continuă să citești Cum ne-a vândut Andre Rieu shaorma la 900 de lei

Să vă fie de bine!

O dată la patru ani e festin: mâncați democraţie. Cu două felii de pâine, pe-un carton mâzgălit de-un muştar ieftin şi aproape galben. O haliți la botu’ calului, fierbinte şi mââmâââiți printre plescăituri de cât de bună e. Unora vă place în sânge, altora prea bine făcută. Depinde de cât de puternic aveți stomacul. Bucătarii grataragii sunt totuşi mereu atenţi la detalii şi au grijă să arunce şi-o mână de gogonele, ca să nu vi se facă greaţă. Unii vă îndeamnă la gogonele mari, alţii la dintr-alea mai mici dar mai multe, după posibilităţi, în funcţie de recolta ultimilor patru ani.

Continuă să citești Să vă fie de bine!

Cura-minune cu două nuci şi un castravete

Am două nuci şi-un castravete. Sunt tare mândru de roadele mele. Ce-i drept, nu arată exact la fel cu ce văd că se poartă pe internet, dar nu mă deranjează aşa tare. Mărimea e ok, te saturi repede. Cel puţin aşa mi-au spus fetele cărora le-am cerut părerea. Erau foarte încântate de ceea ce văd şi se declarau sătule dinainte să le guste. Insistam totuşi să ia măcar o înghiţitură, de poftă. „Nu poţi lasă omul să râvnească”, îmi ziceam, servindu-le la botul calului. Şi luau. Prima dată mai timid, dar luau. Unele asezonau cu puţină sare, pentru a nu li se face greaţă. Altele se mulţumeau pur şi simplu să ia câte-o gură de apă din când în când. “Te saturi mai repede”, îmi ziceau. Le credeam pe cuvânt şi le pofteam din nou să guste.

Continuă să citești Cura-minune cu două nuci şi un castravete

Savuratul sfârcurilor

Fiecare dintre noi are câte-o plăcere mai mult sau mai puţin vinovată în viaţă. Unora le e ruşine să şi le recunoască, iar alţii, după cum este şi cazul meu, nu au nicio problemă în a-şi înfrunta propriile gusturi în faţa celorlalţi. Eu de când mă ştiu am iubit sfârcurile. Le-am savurat mereu cu o plăcere deosebită, fără să-mi fie ruşine de situaţie sau de cei din jurul meu. Întotdeauna la final, când eşti sătul şi aproape epuizat, îţi rezervi timp pentru gustatul şi devoratul sfârcurilor. Sunt geniale. Am învăţat asta de mic, de la bunica mea. Ea mi-a deschis ochii şi mi-a arătat cum se face. Ce-i drept, avea experienţă serioasă în spate. Dar a ştiut că instruindu-mă încă de la vârstele cele mai fragede mă poate ajuta să învăţ cum să mă bucur de o experienţă totală în gustatul şi adulmecatul lor.

Continuă să citești Savuratul sfârcurilor