Moment de luciditate

Unul dintre defectele mele cele mai mari este, recunosc, lipsa patriotismului. Lucrul ăsta mă deranjează cu atât mai mult cu cât ştiu că eu nu eram aşa înainte. Când eram mic ştiam să mă bucur de fiecare moment şi lucru care îmi aduceau aminte de România şi români. Urmăream la televizor toate competiţiile sportive sau de orice alt gen în care eram implicaţi noi românii, mă uitam la filme româneşti, ascultam în proporţie covârşitoare muzică de-a noastră şi îl aveam ca idol pe Gică Petrescu. Ce să mai, chiar eram fericit şi mândru că sunt român. Îmi plăcea mult ziua de 1 decembrie când urmăream la televizor parada şi discursurile de la Alba Iulia, ori străzile Olteniţei care erau împânzite cu roşu, galben şi albastru. Astăzi nu mai pot urmări cu interes niciunul dintre aceste lucruri. Unele pentru că nu mă mai atrag, altele pentru că pur şi simplu nu mai există.

Continuă să citești Moment de luciditate

Rotto

Distracţia e la ea acasă în Olteniţa. Cinci zile nu se mai circulă, în schimb se mănăncă, se cântă, se bălăceşte, se dansează. Toate astea fix în centrul oraşului. Grătare cu mici, maşinuţe, corturi, boxe zgomotoase, o tentativă de scenă, tarabe, lume îmbrăcată cu haine bune, de sărbătoare, toate datorită din cauza „Serbărilor Berii – Timişoreana”. Excelent. Seara de vineri anunţa un debut în forţă cu Lorena, Jul de la Etno, Mariana Stan, Vacanţa Mică şi Axinte. Parcă ceva din mine s-a rupt când am realizat că nu pot participa, fiind nevoit să rămân în Bucureşti.

Continuă să citești Rotto

Constipaţie cu final parfumat

Când eram mic visam să fiu mare. Am ajuns mare, vreau să fiu munte. Sunt mofturos în tot şi toate. Nu există lucru care să mă mulţumească sau să-mi placă pe deplin pe lumea asta. Cu atât mai puţin oamenii constipaţi. I-aş împuşca în cap pe toţi, fără să mă gândesc de două ori. Simplul gând că oamenii ăia stau chirciţi ore întregi în poziţie şezândă, se screm, se aolesc, se zbat, transpiră, supurează şi tot nu sunt în stare să elimine „ceva”-ul ăla, mă înebuneşte de-a dreptul. Sunt incompetenţi şi trăiesc degeaba.

Continuă să citești Constipaţie cu final parfumat

Club 27

Nici 48 de ore nu au trecut de când beam bere, noaptea târziu, şi vorbeam cu Vince despre muzică. Aia bună. Discuţia a dus inevitabil către Kurt Cobain şi de acolo mai departe înspre „Club 27”. Am început să enumerăm numele grele de acolo şi, la un moment dat, nu ştiu de ce am zis „Amy Winehouse! Câţi ani are?„. Vince mi-a retezat-o scurt: „Nu contează. Cântă bine, da, e excepţională, dar oricum nu-i depăşeşte p-ăia…„. Am aprobat şi am schimbat subiectul.

Continuă să citești Club 27

13 minute şi 4 secunde

Foarte probabil nu ai auzit de el. Este un pianist de jazz, fiind considerat de mulţi drept cel mai bun jazzman român şi unul dintre cei mai originali ai Europei. Stilul său este unic, acesta rătăcind temele folclorice româneşti şi compoziţiile autorilor de la noi din ţară printre acordurile de jazz pur, nefiltrat.

Continuă să citești 13 minute şi 4 secunde