Skip to content

Plum Brandy Blues

„Nightlosers”. Un nume simplu. Este suficient să-l pronunţi în faţa mea pentru a mă cuceri definitiv şi irevocabil. Prima dată i-am ascultat la televizor pe când aveam opt sau nouă ani. De atunci „Dragostea-i ca şi o râie” a devenit una dintre melodiile care m-au măcinat încet dar sigur. Ştiam câte ceva despre ei, dar vag şi nu suficient. Taică-miu îmi tot zicea de ei, dar erau de negăsit, inclusiv pe internet. I-am descoperit prin 2004-2005 într-un magazin de muzică online. Le-am cumpărat albumul de mai sus pe loc.

Ştiam că sunt buni, că am ce să descopăr, dar „Plum Brandy Blues” a întrecut orice aşteptare. Albumul lansat în 1997 a fost, este şi va rămâne unic. Nu numai în discografia Nightlosers sau în România. În lume.

Stilul băieţilor este inconfundabil: blues de la mama lui cântat cu influenţe specific româneşti. O combinaţie care privită pe hârtie te face să te întrebi dacă nu cumva te iau „la mişto” pe tine ca ascultător şi cunoscător de muzică bună. Odată cu parcurgerea albumului îţi dai seama de ce sunt în stare. Numai piese una şi una, blues-uri vechi, rock’n’roll-uri celebre, toate cântate magistral pe acorduri de „feciorească”, „manea”, „horă” ori „sârbă”. Albumul conţine 14 piese şi face parte din restrânsa discografie a trupei care numără în total trei materiale.

Nightlosers este o formaţie cunoscută şi apreciată în străinătate, care se concentrează mai mult pe activitatea concertistică decât pe înregistrarea de albume. Concertele lor pline de culoare şi de voie bună, trupa dând tot ce are mai bun indiferent de locul unde cântă.

Componenţa trupei este următoarea: Hanno Hoefer (voce, chitară), Jimi Laco  (chitară, vioară), Octavian „Barila” Andreescu (bass), Lucian Pop  (bass), Grunzo Geza (claviaturi) şi Claudiu „Naşu” Purcărin (baterie).

Mai jos, un Muddy Waters şi-un Elvis (sau, mă rog, Carl Perkins – cum vreţi):

Comentariile sunt închise.