Skip to content

Să vă fie de bine!

O dată la patru ani e festin: mâncați democraţie. Cu două felii de pâine, pe-un carton mâzgălit de-un muştar ieftin şi aproape galben. O haliți la botu’ calului, fierbinte şi mââmâââiți printre plescăituri de cât de bună e. Unora vă place în sânge, altora prea bine făcută. Depinde de cât de puternic aveți stomacul. Bucătarii grataragii sunt totuşi mereu atenţi la detalii şi au grijă să arunce şi-o mână de gogonele, ca să nu vi se facă greaţă. Unii vă îndeamnă la gogonele mari, alţii la dintr-alea mai mici dar mai multe, după posibilităţi, în funcţie de recolta ultimilor patru ani.

Grataragiii sunt într-o competiţie acerbă. Se urcă cu picioarele pe tarabele unde vă savurați porţia şi încep toţi într-un zbierăt de “ba pe-a mă-tii!” să sară, să se tăvălească şi să arunce. Din neatenţie, îşi mai bagă picioarele în democraţia de pe masă. Lumea pare că e mulţumită şi plină de entuziasm, dar mai sunt şi domni între două vârste care îşi jură că democraţie mai bună ca afară nu au mâncat. Simţindu-se profund jigniţi, grataragiii îi îndeamnă pe aceștia să le-o guste.

Tarabele unde vă mâncați democrația sunt împopoţonate cu fel de fel de culori ţipătoare şi reţete exotice şi greu de digerat. Cucoanele în capoturi îşi ţin carneţelele cu atenţie şi notează cu multă migală ingrendientele şi modul de preparare, în timp ce bărbaţii râd de ele. Lor nu le place democraţia făcută în casă.

Într-un final se anunță desertul. Platouri de gogoşi sunt aduse în faţa voastră. Unele chiar sunt dulci şi prind la cei săraci cu duhul. Cele mai multe însă, sunt d-alea mari şi aspectuoase, dar goale la mijloc. Bubuindu-vă burţile şi râgâind a democraţie, vă retrageți acasă, să vă întindeți puţin. Vă țineți de ficat şi bilă şi abia respirați. Îi veți mulţumi lui Dumnezeu dacă a doua zi vă veți putea da jos din pat teferi.

*text publicat inițial in iunie 2012

Comentariile sunt închise.