Skip to content

Etichetă: aberatii

Savuratul sfârcurilor

Fiecare dintre noi are câte-o plăcere mai mult sau mai puţin vinovată în viaţă. Unora le e ruşine să şi le recunoască, iar alţii, după cum este şi cazul meu, nu au nicio problemă în a-şi înfrunta propriile gusturi în faţa celorlalţi. Eu de când mă ştiu am iubit sfârcurile. Le-am savurat mereu cu o plăcere deosebită, fără să-mi fie ruşine de situaţie sau de cei din jurul meu. Întotdeauna la final, când eşti sătul şi aproape epuizat, îţi rezervi timp pentru gustatul şi devoratul sfârcurilor. Sunt geniale. Am învăţat asta de mic, de la bunica mea. Ea mi-a deschis ochii şi mi-a arătat cum se face. Ce-i drept, avea experienţă serioasă în spate. Dar a ştiut că instruindu-mă încă de la vârstele cele mai fragede mă poate ajuta să învăţ cum să mă bucur de o experienţă totală în gustatul şi adulmecatul lor.

Comentariile sunt închise

Colind dezlănţuit

E Ajunul. Seară, linişte şi Singur Acasă pe PRO TV. Beau un pahar cu vin şi ascult la copiii de pe scară care au venit să ureze toate bune. Sună şi la mine. E Waltz. Christoph Waltz. A venit să mă colinde. Îi strâng mâna, îl privesc în ochi şi-l poftesc în sufragerie. Îi ofer fotoliul ăl’ de soi şi îl tratez cu ştrudel cu multă frişcă şi-un pahar cu lapte. Fumăm câte-o pipă, iar apoi îl las să-mi ciuruiască podeaua în semn de „Crăciun fericit!”. După, îi mai ofer un pahar cu lapte şi îl pun să-mi citească blogul. Îmi convine. Nu trece mult şi se aude din nou bătând la uşă. Joe Pesci intră val-vârtej şi-mi îndrugă pe repede înainte un colind în româno-fuckeză, preţ de maximum 10 secunde. Îl înţeleg pe bătrân aprobând în semn de lehamite din cap şi îl poftesc în sufragerie, lângă Christoph. Hopa-sus pe masă. Fotoliu înalt nu posed. Numai gura lui se aude. Se ia de bradul meu de Crăciun, spune că oricum îl doare-n cur de sărbătoarea asta. Gesticulează nervos la Christoph, care abia de-l bagă în seamă de când mi-a descoperit Facebook-ul.

1 comentariu