Skip to content

13 minute şi 4 secunde

Foarte probabil nu ai auzit de el. Este un pianist de jazz, fiind considerat de mulţi drept cel mai bun jazzman român şi unul dintre cei mai originali ai Europei. Stilul său este unic, acesta rătăcind temele folclorice româneşti şi compoziţiile autorilor de la noi din ţară printre acordurile de jazz pur, nefiltrat.

22 mai 2011 va rămâne o zi de referinţă pentru mine. La Muzeul Satului, într-o după-amiază însorită şi foarte călduroasă, Harry Tavitian a susţinut un recital de peste o oră şi jumătate în faţa unui public surprinzător de numeros. Un recital unic, cum sunt sigur că nu voi mai vedea. Doar el şi orga în mijlocul naturii, acompaniat din când în când de mierlele din copaci.

Lângă noi, la nici 200 de metri cred, era în plină desfăşurare un concert Direcţia 5 la teatrul de vară din Herăstrău. Degeaba. Ritmurile şi partitura oferită de Harry au fost singurele care s-au auzit în acea după-amiază.

Cântecele au fost alese atent. Cultura mea muzicală nu se întinde până într-acolo încât să pot oferi exemple de compoziţii româneşti cu teme religioase în afară de „Bordeiaş”-ul lui Anton Pann, care a încheiat recitalul.

13 minute şi 4 secunde a durat interpretarea „Bordeiaş”-ului, care m-a determinat să scriu acest articol. Minutele care m-au făcut să mă simt altcineva. Sau altceva. Au fost unele dintre cele mai încărcate şi pline de emoţie momente pe care le-am trăit. Harry Tavitian, în cele puţin peste 13 minute, a reuşit ce mai reuşiseră înainte numai Pink Floyd-ul, Queen-ul sau Chris Rea.

Făcând abstracţie de sunetul deloc perfect al filmuleţului, puneţi-vă căştile pe urechi, închideţi ochii şi încercaţi cele 13 minute şi 4 secunde. Dacă reuşiţi, răsplata vine de la sine.

*Ca o recomandare, dacă nu doare, intraţi aici şi mai încercaţi ceva.

Comentariile sunt închise.