Skip to content

Artmania, sau curajul de a te lua la trântă cu ideile mici

În urmă cu ceva timp am realizat că nu îmi mai face plăcere să discut despre muzică. Asta pentru că interlocutorii mei, rockeri în majoritate, au puterea de a mă scoate din sărite cu vehemența și îngustimea discursului. Din acest motiv am părăsit grupurile muzicale de pe Facebook, unde lumea încerca să dezbată teme și albume onorabile de altfel, dar care erau tăvălite prin fel de fel de ego-uri de nesuportat.

Tot din această zonă și tot de pe Facebook vine și supărarea mea de astăzi: Festivalul Artmania de la Sibiu se confruntă cu un potop de nemulțumiri, huiduieli și poale-n cap din partea unora care se simt trădați de noua poziționare a evenimentului (și pe care, între noi fie vorba, o regăsim încă din numele acestuia). Carevasăzică, organizatorii sunt nevoiți să dea explicații unor ahtiați după mocăciuni și bere la pet pentru că au îndrăznit să renunțe la grohăielile gratuite din Piața Mare și s-au reorientat către zone de progressive rock, art rock sau post rock, cerând și bani pentru asta. Cu alte cuvinte, vezi Doamne, le-au furat festivalul, domne. Cum să îndrăznești să organizezi pe banii tăi un festival așa cum vrei tu și să mai ceri și bilet pentru el!?

Apoi, tot rușinos este și modul cum se raportează unele persoane la numele de pe afiș: ”muzică pentru hipsteri”, ”bășini muzicale”, ”muzică de adormit copiii”, ”ăsta nu e rock”, ”afiș dezolant, dați-mi banii înapoi” și alte inepții de genul ăsta, venite din partea unor înguști care nu au dram de cultură muzicală și care nu pot face deosebirea dintre un riff și un solo, dintre hard și classic rock sau dintre eveniment cultural și șușanea moca.

Artmania ne propune, mai nou, crema trupelor contemporane de progresiv: anul trecut ne-au vizitat dementul dracului Devin Townsend și Riverside, iar anul acesta visăm cu minunea Steven Wilson, cu Leprous și Haken. Iată cum arată ceea ce eu consider a fi cea mai curajoasă mișcare de pe piața festivalurilor din țară. Este singurul eveniment dedicat unui gen muzical atât de greu asimilat în țara hamsiilor și muștarului la halbă, iar asta produce rumoare și năucire printre cei obișnuiți cu pomenile.

Organizatorii merită toate felicitările noastre și sper din tot sufletul să nu se lase descurajați de cântecele de jale urlate de câțiva oameni cu ideile mici.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.