Skip to content

Eternal Return, sau cum urăsc să fiu luat de prost

Nu mă simt bine atunci când cineva vine și îmi vorbește superior, cu bășina-n gât, de parcă se abține să nu mâzgălească cu rama ochelarilor în flegma pe care mi-a lipit-o în prealabil pe frunte. Dacă sunt sau nu prost este irelevant. Relevantă este atitudinea scârboasă care mi se servește fără să am dreptul la apărare.

Cam așa s-a pus problema și acum câteva săptămâni, când am fost pus în postura de a parcurge Eternal Return, noul album byron, și materialele de promovare aferente. Nu am studii muzicale și nu reprezint o voce relevantă în acest domeniu, dar am simțul ridicolului și nu îmi este jenă să îmi spun părerea despre un material care simt că mă agasează cumva.

Eternal Return este un album excepțional din punct de vedere muzical. Înregistrat și masterizat impecabil, materialul este, cu siguranță, unul dintre cele mai bune apărute în România ultimilor ani, iar băieții merită toate felicitările din lume pentru muzica de acolo. Dar:

„Conceptul”/”Ideea”/”Filosofia”/”Mitul”, sau cum vreți voi să-i mai spuneți bășinii din spatele muzicii, este deplorabil(ă) și m-a enervat crunt. Dacă îndrăzniți să întrebati pe oricine altcineva în afară de Dan despre ce este albumul, nu va avea ce să răspundă. Dar dacă aveți inspirația să-L întrebați însuși pe El ce-i cu Eternal Return, vă va trânti următoarele:
„Vedeți dumneavoastră, aici vorbim despre un album concept, cu 12 piese compuse pe parcursul unui an, fiecare piesă reprezentând o lună din calendar. Dar să știți că ordinea nu este oricare ci martie-februarie, precum în calendarul roman antic. Și nu, nu am pus versuri despre păpădii și derdelușuri după cum probabil vă gândeați voi, simplilor, ci am vorbit despre miturile, legendele și evenimentele istorice din spatele fiecărei luni, dar nu oricum, ci reinterpretate și transpuse în lumea modernă. A, da! În același timp, cântecele pot fi privite și ca spunând povestea de dragoste dintre doi protagoniști, cu suișurile și coborâșurile acesteia. Plus Eliade! Să nu uit de Eliade, da, da, bine că mi-am amintit. Titlul mi-a venit de la mitul religios analizat de el. Plus că apare cu niște referiri și pe bandă. E filosofic. Și avem și nodul lui Solomon pe copertă. Deosebit, nu?”

Întrebarea firească ce îți vine în minte după un asemenea răspuns este dacă nu cumva se simte rău, dacă nu are amețeli sau mai știu eu ce… Sigur nu a uitat ceva? Despre stângul lui Maradona chiar nimic, nimic? Dar despre influența shakespeariană în opera eminesciană? Hai mă, ce dracu. Care este temperatura optimă pentru migrația lăcustelor la antipozi? Nimic nici din bucătăria franțuzească? Văd că s-a legat numai de aia orientală, că shaorma i-a ieșit.

Și ca să vedeți că nu mănânc nasoale maro, priviți ce spune pe blogul trupei 6fingers, colegul de trupă al lui Dan: „Ce știm despre album? Habar n-am, conceptul e al lui Dan, dar știu ce cred eu că știu despre el: un șir continuu de 12 piese înlănțuite, ascultabile din orice moment în buclă, fiecare scrisă în și privind cîte o lună a anului. Nu a unuia anume, ci a anului universal, mereu același, mereu altul, la nesfîrșit. Un amalgam de mituri, zodii, evenimente, personalități proprii lunilor respective. În același timp, pe alt plan se conturează povestea unui El și unei Ea care trec prin toate anotimpurile unei relații”. Stil. Rafinament.

Cântați, fraților, că asta știți să faceți cel mai bine. Cel puțin deocamdată.

Comentariile sunt închise.