Skip to content

În căutarea micului Mamou

Pe măsură ce mă apropii de borna 30 (mai am un an și jumătate), devin tot mai atras de parfumul nostalgiilor și al bilanțurilor. Nu într-un mod mecanic, cum fac ăia prin filmele odioase cu bucket list-urile mâzgălite pe o foaie oarecare. Nu. Ci într-un mod mai degrabă intim. Parcă ceva mă cheamă înapoi în anii când mersul aproape zilnic la Big Mamou era religie pentru mine. 

Big Mamou a fost locul cel mai drag pentru mine din București. L-am descoperit în 2009 și până s-a închis i-am călcat podeaua scârțâitoare de sute de ori. Blues cinstit, oameni minunați, atmosferă foarte caldă, în ciuda frigului din sală. Georgiana și Remus deschideau pe la un 5-6 și închideau numai ei știu când. Toată lumea se știa cu aproape toată lumea. Muzicienii urcau pe scenă atât de bucuroși și de relaxați, încât cântările nu aveau cum să iasă prost. Am asistat acolo și la concerte cu sala arhiplină, cu dansuri sălbatice pe scaune, și la cântări din suflet pentru 4-5 oameni. Am luat autografe, am râs, am dansat, am legat prietenii.

Odată cu dispariția marelui Mamou, însă, pare-mi-se că a intrat în pământ și bucuria de atunci. Am fost la multe concerte și la MȚR, Green… Dar parcă nu am găsit același lucru. Sau poate că nu am insistat eu destul.

Ce vreau eu să știu este… mai există astfel de locuri, unde muzica și atmosfera din jurul unui loc reușesc să unească oamenii precum se întâmpla atunci? Și dacă da, unde? 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.