Skip to content

Lumea bună și aerele de Mondiale

Ah, ce-mi place lumea bună! Aia frumoasă, inteligentă, spălată, educată, bogată, rafinată, isteață, creativă, muncitoare, productivă. Acea lume imaculată, de-un verb aprig și ascuțit, care taxează pe Facebook precum un Robin Hood urban nedreptățile și greșelile la efectele cărora noi, muritorii de rând, suntem supuși. Sau ce ne învață care sunt alegerile bune în viață, ce înseamnă frumusețea și corectitudinea, offside-ul și hențul.

Cum, care lume bună? Aceea care, de când a început Cupa Mondială de fotbal, râgâie premium în zeci/sute de statusuri zilnice despre cât de inferiori sunt comentatorii TVR și despre cum este nevoită să taie sonorul televizorului. Sau să urmărească splendoarea din iarbă la nemți, italieni ori englezi. Ba chiar, în timp ce privește consultările VAR și săpăturile nazale ale lui Low, să se delecteze cu teatru radiofonic, domne, că Tomulică e, pur și simplu, de neascultat. Și măcar de-ar fi buba doar la TVR, dar nu. Tenisul de pe Eurosport este sinistru în limba românilor, în timp ce Mironică și CTP „cântă” pentru inferiori. Ce să mai vorbim de restul… Un calvar!

Asta ca să nu mai spun de lumea bună, fană a altor sporturi, care a început, odată cu marele eveniment fotbalistic din Rusia, să etaleze statusuri despre competiții obscure și despre cât de specială este ea în raport cu maimuțele care se lasă conduse de acel spectacol pentru mase aabsolut mizerabil. La acest capitol, campioni absoluți ai bășinilor sunt fanii de rugby, sport pe care chiar îl iubesc. Numai că fanul de rugby are preocupări atât de înalte, încât nu își poate păta statura cu melteanul de rând, care bea bere și sare de pe canapea la un joc mizerabil.

Pe de altă parte, însă, cum ar putea fi lumea bună altfel dacă este mângâiată constant pe creștet de userei și guerrillei, al căror public cu toți dinții în gură este net superior plebei, zoaielor societății, rebuturilor acestui popor? Cum ar putea lumea bună să se bucure cot la cot cu lumea multă de lucrurile pământene și atât de accesibile tuturor?

Ideea acestui text mi-a venit în urma unui fragment din reportajul realizat de Recorder la Arena Națională cu ocazia festivității organizate în cinstea Simonei Halep. La un moment dat, în acel filmuleț a apărut în cadru un domn pletos, pe la 30 și ceva de ani, poate 40 (încerc să fotografiez din memorie), care spune ceva de genul „aici a venit lumea bună, domne, nu…”, pufnind nu atât fizic, cât chimic, cu o superioritate ieșită din comun, care continuă să îmi sape în nervi și suflet puțin câte puțin, până n-oi mai avea deloc.

sursa foto

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.