Skip to content

Neagră, lungă și cât mai tare

Așa-mi place, ce să fac.  Și așa ar trebui să le placă tuturor bărbaților adevărați. Sunt de părere că atâta vreme cât o ceri scurtă și albă, nu te poți numi sub nicio formă un mascul alfa.

În ceea ce mă privește, dacă lipsește vreuna dintre calitățile enumerate în titlu, sunt total nesatisfăcut, atât mental cât mai ales fizic. Organismul îmi cere în fiecare zi câte una de acest tip pentru a funcționa corect, iar dacă n-o primește, începe să dea rateuri, să-l ia migrena și alte reacții de nemulțumire. Asta nu e deloc plăcut, mai ales că sunt nevoit să compensez în timpul zilei cu una scurtă, amărâtă, ușor dulceagă (bleah!) și, câteodată, prea albă. O iau doar așa, de poftă, de gest, fără entuziasm și fără să-mi facă o plăcere extraordinară. Dar o iau, că deh, așa e-n viață.

Revenind la cea neagră și așa-cum-trebuie-să-fie, nimic nu se compară cu o dimineață începută în compania ei. Sunt atât de fascinat de gustul ăla brut, pe care unii îl consideră scârbos, încât seara mă culc mai devreme pentru a veni mai repede momentul ăla când să sorb din ea, pe burta goală. Iar dincolo de gustul pe care îl simt din vârful limbii până în capătul inferior al esofagului, îmi place gestul. Ador să o sorb puțin câte puțin, să mhmâi și să o țin aproape de nas, așa cum am văzut eu prin filme. Joaca asta îmi trezește toate simțurile posibile. Mi-e milă de meltenii ăia care o dau pe gât din prima și înghit imediat totul. Ăia nu sunt oameni, sunt animale.

Cea mai bună pe care o știu e aici, aproape de casă, în Titan. Mi-o dă un nene afgan. I se luminează fața de fiecare dată când mă vede. Câteodată îmi ia și bani mai puțini, numai să fie sigur că nu merg să gust din a altuia. Iar mie îmi convine, vă dați seama. Primesc, pe bani puțini, cea mai gustoasă cafea din Lume.

Comentariile sunt închise.