Skip to content

Oameni de zăpadă

Atât cât se mai poate, vreau să profit de zăpada de afară și să vă povestesc pe scurt despre foștii mei vecini din Titan. Ei bine, nu știu cum să vă spun ca să nu vi se pară ciudat, dar am avut niște vecini obsedați de zăpadă. Erau genul ăla de oameni pe care nu îi auzeai și nu îi vedeai pe timp de vară, dar care se transformau în dracul gol când dădeau iarna de troienele de zăpadă. Pe scara blocului unde stau, au fost două apartamente cu oameni d-ăștia de zăpadă, așa cum îmi place mie să le spun.

La etajul 1, pe diagonală față de mine (eu stau la parter), a stat familia Crăciun. El era un tip brunețel, slăbănog, cu cearcăne adânci, cu care nu prea îți făcea plăcere să te întâlnești noaptea la ghena de gunoi. I se spunea „Moșu’”. Era necăsătorit, dar avea un țânc de câine al dreacu rău de tot, mare cât laba piciorului și care futea tot ce prindea. Snowball îl chema. Țin minte că odată l-am prins coțăind fără rușine pliantele lăsate pe caloriferul de la intrarea în bloc, în timp ce îl aștepta pe Moșu’, care se juca afară, în zăpadă. Dar nici că i-a păsat prea tare. A continuat să dea ca disperatu’ în revistele cu mezeluri de la Kaufland, ca și când nu aș fi existat.

Pare-mi-se că la 3 a stat frumoasa familie de pensionari Omăt. De ce frumoasă? Păi, în primul rând, el, nea Nae, era un moșulică tare simpatic, cu ochelari pe vârful nasului cârn și mereu bine-dispus. În al doilea rând, ea, tanti Aylin, era turcoaică. Știa să facă o cafea atât de bună, încât dimineața mirosea până la mine. Și mai știu despre ea că făcea un rahat fantastic. Mereu îl vedeam pe nea Nae murdar la gură și plescăind zgomotos, aproape pe punctul de a geme de la rahatul produs cu multă dibăcie de baba lui.

Revenind, aceste două familii au fost obsedate de zăpadă. Oricât de ciudat ar părea capriciul lor, el a existat. Erau atât de obsedate, încât au strâns în curtea blocului toată zăpada de pe o rază de câțiva kilometri pentru a cere bani celor care aveau nevoie de câte-un bulgăre în viața lor. Chiar și noi, vecinii de pe scară, aveam interzis în curtea propriului bloc. De dimineața până seara, Moșu’, nea Nae și baba Aylin se spălau la ochi unii pe alții cu zăpadă, o mâncau și și-o băgau în izmene. Asta în timp ce Snowball o futea cu pasiune. Erau gălăgioși, incredibil de agitați pentru vârsta lor și aveau pupilele atât de dilatate, încât ți se făcea teamă să îi privești prea atent.

Oamenii veneau de peste tot din București pentru un pumn de nea, care se zice că ar fi fost cea mai pufoasă și cea mai pură din țară. Nici urmă de galben pe ea. Banii erau atât de mulți, încât la intrarea în bloc au fost ridicați trei oameni de zăpadă giganți și un câine de zăpadă nu-atât-de-gigant: Moșu’, nea Nae și Aylin zâmbeau deaspura blocurilor-turn din cel mai frumos cartier al capitalei, în timp de Snowball părea că-și dă duhul pe piciorul babei.

Ce să mai vorbim, afacerea familiilor Crăciun și Omăt chiar a mers ca pe roate. De ce „a mers”? Pentru că, într-o zi, le-a bătut la ușă comisarul Soare, șeful Serviciului Antidrog. Și s-au topit.

*cocaine, a narcotic also known as snow

Comentariile sunt închise.