CategoriesCarte

Outliers: The Story of Success – Malcolm Gladwell

„Outliers: The Story of Success” a început foarte bine și m-a captivat în prima parte. Apoi, tonul important al lui Malcolm Gladwell a început să mă deranjeze și am pierdut conexiunea cu cartea.

Rezumând răutăcios, Gladwell se raportează aleatoriu la niște oameni și evenimente și ne prezintă cum au ajuns să fie așa și nu altfel. Ne spune că exersând 10.000 de ore vei ajunge mai bun în domeniul tău și că Bill Gates e cine e pentru că s-a născut la locul și la momentul potrivit. Apoi ne spune că accidentele aviatice reprezintă de fapt o sumă de greșeli și neînțelegeri mărunte care acumulându-se conduc la dezastru. Și altele asemenea. Cam asta e tot.

Ok, abordarea este interesantă, aparent documentată și înțeleg de ce unora le place cartea asta până peste cap. Dar mie unul nu mi-a oferit „o nouă perspectivă asupra vieții”, cel mult m-a făcut să pufnesc surprins de câteva ori.