Skip to content

Pilula roz

Am momente când las deoparte orice inhibare și urmă de respect de sine și mă bucur de lucruri mărunte și îndoielnice, chiar dacă poate, în ochii societății sau ai anturajului în care mă scald, pot scădea considerabil. Dar îmi place să mă cobor din când în când de pe piedestalul din mintea mea și să mă tăvălesc prin viață ca și când nimeni și nimic nu mă poate judeca. Fără să-mi pese, fără să mă doară. Și, mai ales, fără să regret.

Așa că din când în când îmi dau tare Delia în căști și mă simt de-un roz aabsolut superb. La fel și cu Mika, ori Pink (heh), Holograf și altele. Tot de-un roz strălucitor mă simt și când mai trag cu poftă și bale-n colțul gurii de câte-o vată de zahăr în IOR, ori când devorez pe nerăsuflate o ciocolată sau o pungă cu chipsuri mare la câte-un episod dintr-un sitcom siropos și, pe alocuri, prea grețos pentru oamenii serioși. Ori când mai uită Dumnezeu de mine prin H&M, KVL și alte chestii de genul ăsta, fără să caut ceva neapărat. Asta ca să nu mai zic de momentele când uit de mine câte-o oră-două în fața televizorului sau YouTube-ului la „Bravo, ai stil” pentru a urmări bălăcăreala aia puturoasă dar captivantă. Iar dacă spun că am momente când „răsfoiesc” online tabloidele și rubricile de horoscop și sex ale site-urilor cu conținut îndoielnic, mai, mai că veți spune că aceasta este o metodă de a-mi dezvălui cine știe de orientări, unele mai roz ca altele.

Ce vreau eu să spun însă cu „rozul” ăsta este că el reprezintă doza necesară de superficialitate de care am nevoie în viața mea, astfel încât să rămân conectat la lumea din jur, așa cum e ea. Este injecția care mă ajută să mă raportez cu mare ușurință la societate și care mă ajută să nu mă izolez de realitate. Cu alte cuvinte, este pilula (roz, evident) de naivitate care mă ajută să rămân întreg la cap și să nu o iau razna. Iar faptul că mie chiar îmi face plăcere să o iau, este cu atât mai bine.

Această societate veselă și profund nesănătoasă în mod cert nu poate fi înțeleasă dacă nu trăiești înăuntrul ei, dacă nu încerci să o contactezi, să o simți. Mai mult, cred că nu poate fi nici criticată, nici satirizată, atâta vreme cât nu o faci în cunoștință de cauză. Așa mi se pare drept și moral. Iar eu, din perspectiva ocupației și chiar a personalității mele, iubesc să comentez, să critic și să iau la mișto lucrurile pe care le consider dăunătoare, superficiale ori pur și simplu idioate. Așa cum e, de pildă, lumea asta roz și pufoasă.

 

Comentariile sunt închise.