Skip to content

Savuratul sfârcurilor

Fiecare dintre noi are câte-o plăcere mai mult sau mai puţin vinovată în viaţă. Unora le e ruşine să şi le recunoască, iar alţii, după cum este şi cazul meu, nu au nicio problemă în a-şi înfrunta propriile gusturi în faţa celorlalţi. Eu de când mă ştiu am iubit sfârcurile. Le-am savurat mereu cu o plăcere deosebită, fără să-mi fie ruşine de situaţie sau de cei din jurul meu. Întotdeauna la final, când eşti sătul şi aproape epuizat, îţi rezervi timp pentru gustatul şi devoratul sfârcurilor. Sunt geniale. Am învăţat asta de mic, de la bunica mea. Ea mi-a deschis ochii şi mi-a arătat cum se face. Ce-i drept, avea experienţă serioasă în spate. Dar a ştiut că instruindu-mă încă de la vârstele cele mai fragede mă poate ajuta să învăţ cum să mă bucur de o experienţă totală în gustatul şi adulmecatul lor.

După câţiva ani de exersat am reuşit de pildă să ajung la performanţa de a cere sfârcurile tuturor celor lângă care am onoarea să fiu la momentul prielnic şi să le savurez. Ce-i drept, la frate-miu nu prea am succes cu asta. El şi le roade pe-ale lui. Dar chiar şi aşa, toţi se închină cu două mâini când mă văd cum rod de nebun la chestiile alea mici din faţa lor care-mi inundă gura de plăcere şi entuziasm. Nu le dau importanţă. În momentele alea nici nu îi mai văd.

Sfârcurile sunt fabuloase, indiferent de natura lor. Le a-dor! Totuşi, trebuie să fiu sincer până la capăt şi să recunosc faptul că am o slăbiciune pentru sfârcurile de porc. Sunt ceva mai mari şi mai tari. Te lupţi serios cu ele până ajungi la punctul culminant. Dar aşa e mai fain. După cele de găină, de exemplu, nu mă dau în vânt. Sunt mărunte, moi si trebuie să le cauţi bine. Prea multă muncă. Nici sfârcul de vită nu îmi provoacă plăceri deosebite. Ăla e mare, ce-i drept, dar e moale şi nu îţi oferă niciun fel de satisfacţie după ce l-ai terminat. Aşadar, porc. Sau scroafă. Dacă eşti norocos şi rămâne şi puţină zeamă după, este festin. Deja am apă în gură.

Mâine am musafiri. Vin naşii la noi. Sunt entuziasmat. Numărul sfârcurilor se va mări considerabil, iar eu voi avea cale liberă înspre fericirea absolută. Bine, asta în cazul în care nu au şi ei aceleaşi pofte. Ar fi nasol să nu mă pot bucura întru totul de ele.

Oricum ar fi însă, oala e deja pe foc. Ciorba de os (de porc!) e aproape gata. Stau pe scaun şi privesc în gol la farfuria adâncă din faţa mea. Ştiu că în puţin timp voi fi în extazul absolut. Îmi urez poftă bună.

SFÂRC ~uri n. 1) Vârf flexibil (al unor organe sau obiecte). 2) Țesut cartilaginos care îmbracă suprafețele articulare ale oaselor; zgârci. (sursa: NODEX 2002)

Comentariile sunt închise.