Skip to content

Statul la coadă – înţelesuri pentru noi

Străbunii noştri stăteau la coadă. I-au urmat bunicii şi părinţii noştri. Noi, de asemenea, adorăm să stăm la coadă. Ne place cum miroase, sigur. Iubim aerul închis, îmbâxit şi plin de substanţă al cozilor. Aşteptăm siguri pe noi şi calmi ca ceva-ul să iasă la iveală. Să se arate, să spună ori să ceară ceva, sau măcar să ne invite înăuntru. Dar nimic. Noi stăm la coadă toată viaţa şi adulmecăm. Facem scenarii cu ceea ce ar putea fi dincolo, ne imaginăm, visăm, dar niciodată nu îndrăznim să intrăm până la capăt ci, în cel mai bun caz, tragem cu ochiul cât se vede sau băgăm nasul 2-3 centimetri. Atât.

Întotdeauna i-am urât pe cei ce sunt înăuntru şi nu fac nimic (adică pe toţi). Am ajuns în stadiul în care suntem obligaţi să ne uităm în gaura respectivă indiferent că dăm ceva sau luăm altceva. Hai bine, bine, până la urmă treacă-meargă facem şi asta, dar ce ne facem cu Organismul constipat şi care nu scoate nimic? Păi nu înseamnă că am stat degeaba? Ba da. Şi ce?

Din păcate, totul este un defect profesional. Ne-am obişnuit cu cozile şi cu pupatul dedesubturilor lor, iar acum nu mai putem scăpa de asta. Sau nu mai vrem.

Statul la coadă este obositor. Statul la coadă este scârbos. Statul la coadă este.

Comentariile sunt închise.